Nervuri fracturate se țes în covor
De oase cu păsări, la ușa de alb
Deschisă cu aripi de vechiul gravor
Sub bolta în sprijin pe candidul galb.

Vitralii se sparg căutându-și lumini
Sub ramul golit ca o lance de steag,
Zăpada rănită se-oprește-n ciulini,
Nici vântul nu suflă. Gravorul beteag

Își face din zdrențe la palme mănuși,
Hârtie din ziare îndeasă în rost
Și suflă în palma făcută căuș.

În podul boltit hărăzit adăpost
El arta spre ceruri și-o duce târâș
Gravând răstignirea pe veșnicu-i post.