când eram tânăr visam să cunosc femeile dinspre ce au mai viu. s-a dovedit că fierbințeala aceasta este la fel în toate câte le-am cunoscut. n-am pretins că ar fi o lege. dar m-am comportat ca atare. drept pentru care și mai multe am cunoscut în absență.

plutește înaintea iernii un păcat
în care ai uitat să mai cădem
îmbulgăresc un cerb dezabuzat
tăcerea oamenilor să împerechem
dacă ai prelucra la foc sfârșit
ceasul de mână lăcrimând uraniu
aș trece cu sclipiri de acantit
lungind copita ce izbește-n craniu

după un anumit număr de pagini toate cărțile sunt la fel. bocit sau coit. în trup sau în creier. pentru oricine cu un dram din aceste două nu-i nici o diferență. notă aparte fac impotenții și onaniștii. ling cuvântul „Dumnezeu” ca pe un băț de acadea de pe care zahărul s-a isprăvit demult. dacă a existat vreodată altceva decât arsură.

se înnoptează într-o lume fără fund
nu nu mai cred că este întâmplare
sughițul ce-a cuprins un muribund
făcând să îi pulseze mădulare
căpruiul ochilor ascunde minereu
și mușcă degete cu dinți de verighetă
și ninge! ceru-i un mausoleu
în care oasele se rup fără anchetă

cu puțină sinceritate cel mai interesant lucru la oameni și la cărți sunt cv-urile și cuprinsul. „cuvântul înainte” promite întotdeauna o virgină cu himenul cusut. dincolo de care zilele au ceva din perversiunea jurnalului. anii din ipocrizia florilegiului. bestiile rânjesc – debilii lăcrimează. vorba cuiva: pișare de ochi sau la nevedere.

fântânile au glas de bolovan
din gheața lor doar crivățul se-adapă
ai potrivit perfid sub frunze un arcan
dacă pășesc omătul mă îngroapă
aproape nu respir șoptesc ninsori
despre o oarecare dona juanita
se reproduc în mine doi actori
când dorm de-a-n picioarele ca vita