o tăcere furișă
ca un cântec de moarte cu gura închisă

înecată în ochii mei
luna atârnă diform
în încremenirea asta fără sfârșit

ani întregi de tânjire
glasul care nu mai venea să mângâie
sânul care nu era niciodată

mă așez pe pământ
e rece dar nu-mi mai pasă

prea multe
mult prea multe
chiar dacă mă strâng în brațe
chiar dacă mă descânt

nu-i nimeni vizavi
și glasul
nu are cum să reverbereze