Întunericul demult domnește
Peste întregul meu ținut,
Iar aripile-mi sunt murdare
De la atâta praf și scrum.

E totul gri… și stau și-ascult
Un cântec trist și de demult,
Lângă cadavrul cunoscut
Al vechiului meu înger pierdut.

Lumina e pierdută acum în zare
Și chiar de-aș vrea, nu-mi mai răspunde la chemare.
Și duc în spate, pe aripile mele,
Griul momentelor și clipelor eterne.

Jelindu-mi vechiul EU,
Plângând căci nu va mai fi în veci al meu,
Refuz să văd că deasupra mea,
E o lumină ce mă îndeamnă că merită să ajung la ea.



E strălucirea absolută,
A miilor de diamante,
E o lumină orbitoare,
Ce a o descrie nu se poate.

E-o nouă rază după un vechi apus,
E tot ce poate și ce se teme a fi spus.
E-un miracol, o splendoare
Și iată, aripile-mi sunt în schimbare!

Din griul vechi și prăfuit,
A apărut un alb perlat și strălucit.
Iar aripile grele, apăsătoare,
S-au transformat pe loc în cele mai ușoare.

Și iată cum mă regăsesc miraculos
Din cine sunt, în cine am fost.
Am revenit la vechiul EU
Vechiul meu suflet fericit mereu.

O, numai tu,speranță dragă!
M-ai făcut să simt, să realizez
Că poate cineva să facă,
Să fiu copilul bucuros de ieri..
Nu îngerul pierdut în întunericul acestei vremi