Prin viața mea de pajiște arsă
Treci tu, pârâu cu unda șoptită
Să speli, să șlefuiești piatra grea rămasă
În adâncimi de suflet neclintită.

Mă îngenunchi să îți ating tumultul
Și mi te sorb cu nesaț din căuș de palme,
Punându-mi sub abluțiune-ntreg trecutul,
Și rugăciunea mântuirii la icoane.

Prin viața mea de pajiște cu verde crud,
Porți ape-n spume trezindu-mă la simțuri,
Și-mi treci provocatoare undă peste nud
Târându-mă în tainice abisuri.