azi-noapte am scris despre ultima bătaie a inimii
ca și cum singurul meu duh își cere dreptul la ieșirea din trupul amorțit
ar fi trebuit să-mi reînnoiesc celulele cu atâtea vorbe scoase
în banalitatea une zile de vară
dar realizez uimită că viața e mult prea monocromă
ca să nu accept ascultarea ta de dincolo....
și dacă-mi putrezesc respirațiile să nu te sperii
vor rămâne destule rădăcini la marginea apei
pe lângă care să-ți potolești lacrima geamănă cu a mea