picioarele întâlnesc culoarea drumului
mă țin cu mâna de soare ca un călător fără loc în tramvai
adun la sfârșit de săptămână un braț de imagini cu tine
cuvintele explodează unele după altele înainte de a fi scoase pe gură
urme de rame intră în carnea peretelui
mi se face milă de oamenii cu pungile goale sau pline
de oamenii-carton reîntorși în propriile celule
nu-i râsul meu în toamna asta
mi se teatralizează viața cum nu se poate mai repede
rămâne să-mi iau ușor anii în brațe
ca pe un copil adormit