ÃŽncărunÈ›ită iarăşi umbra ta
Lângă pârâul orelor înguste
Unde-ai mai sta sau poate n-ai mai sta
Că vine toamna-n grabă să te guste.

FăÈ›arnic soare mângâind obrazul
Bătrânei frunze foşitoare-a chin
Ai înnoi speranțe, dar nu-i cazul,
Că-ntregul mult a fost aşa puÈ›in.

Te uiÈ›i la iarba ce-a-nşelat în vară
Cu dansu-i verde zilele de foc
Şi-acuma scrumuri galbene-o-nconjoară
Şi muÈ›i copaci încremeniÈ›i pe loc.

Tot altele-s vieÈ›ile şi alta
Puterea ta de-a asfinți prelung
Ori de-a-È›i sculpta o inimă cu dalta
Nădăjduind iubiri ce nu te-ajung.