tristețea ca o coajă îmbracă sufletul
cînd mă vei decoji îți voi arăta raiul
cusut cu ațe din zîmbetul tău mi-e straiul
și sărutul de pe obraz îmi poartă umbletul.

de bîrna din ochiul meu nu văd în ochiul tău paiul
n-aud în pieptul meu strigătul
dar pot clama de-acum: destul!
m-am săturat să-ntorc pe toate fețele vai-ul.

căldura ce-ai lăsat-o-n urma ta
m-a dezghețat. simțeam cum mă topesc
de pe pămînt într-un tribut ceresc
ce nu-l mai pot nici chiar un ceas rata.

sărutul de pe-obrazul tău de domnișoară
pe buze doar pot să-l repet a doua oară.