agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-29 | [This text should be read in romana] |
etapa I
toți oamenii pot fi numiți generic frig. și îmi vine să continui așa: asta o poate spune orice îndrăgostit. dar este o prostie. asta o poate spune oricine, mai puțin morții, desigur. iubirea nu face nimic altceva decât să te țină mai mult sau mai puțin la bariera înfășurată în pufoaică. oricum, când îi auzim că vin, ne prefacem că dormim tot restul timpului. etapa II rugăminte: (mă întorc către cel aflat foarte lângă mine) dragă isus, soțul meu drag, te rog stinge chiștocul ăla de cruce, ai făcut fum în camera asta în care încerc să mă nasc. etapa III visez o coadă imensă de oameni. se întinde pe câmpii, prin munți, pe ape. trece prin filmele alb-negru, prin discursurile dictatorilor conjugali sau naționali. prin reportaje. doctorul ne hipnotizează până la urmă pe toți scria pe o panglica ce înconjura niște flori. ținea lanțul cu ceas ca pe un cordon ombilical (pe marginea ceasului era înscris tic-tac). puteai să îți lași loc la coadă și să îți vezi de ale tale, toți cei din spate te urmau oriunde tot timpul, nimeni nu trecea în față. până aici asta știu și eu am spus tare trezindu-mă din somn. chiar dacă eram în cameră se auzeau clar sunete de pădure, auzeam cum noaptea calcă prin frunziș. etapa IV și mi-am adus aminte cum noi doi ne-am suit în balon.suntem furați ziceam și ne sărutam. ziceam și ne sărutam. ce frumos ardea flacăra în noapte, ca un furnal la marginea orașului. și lupii ăia descendenți din stele, mai mare dragul să îi citim. ne scriam versuri pe fulgerele ca sârma ghimpată. ne ridicam încet, treceam de oseminte în țiplă, de rădăcini, de tacâmuri, de cutii ale timpului pline de chicotelile copiilor. pământul viu cu care se umpluse nacela ne ajungea până la săruturi. și noi chicoteam ca niște cutii. etapa V paralel cu toate de mai sus mă trezesc că depărtez dinții unei furculițe și nu îmi aduc aminte ce făceam înainte de asta am un sentiment ciudat parcă aș fi într-o tabără și aștept să se aducă mâncare în boluri de bostan pun furculița pe masă aici la munte e frig simțim asta de câteva nopți am ajuns amândoi la cruce numai că stăm pe părți diametral opuse știm că în păsări este loc de murit și ne conformăm ca atare chiar dacă nu simți mereu eu te iau de mână (semnez și condica) hai dracului acolo îți zic și știu că nu ai curajul să zici unde nu vezi de foarte mult timp în loc de soare au adus ăștia cu liza un manechin
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy