Chiot lung și vesel din plămâni mai că se-nalță,
Lumina mă învăluie, ochii-mi ard de atâta soare,
Demoni disperați de ale mele gânduri se agață,
Uitați, pierduți pe a satului uliță nemuritoare.

Ei nu-nțeleg ce li se-ntâmplă,
De ce nu-mi zvâcnește nimic sub tâmplă oare?
Poate este umbra copilăriei ce mă contemplă,
Poate a strugurilor copți mireasma îmbietoare ?

Sa fie umbra grasă a nucului din spate,
Poate dragostea ce-mi explodează-n ființă,
Poate strigat de prieten drag în miez de noapte ,
Poate dragostea ce-mi explodează-n ființă...

Chemări lungi, brate arzătoare și imagini mă înhață,
În a ceții ignoranță se topesc, o himeră rătăcitoare.
Sunt acasă. Locul ce-l caut de o viață,
Unde am gustat a mea nemurire trecătoare.