Am hotărât să nu mai râd
Cât respirația-i permanent,
Nici focul care arde-n sobă
N-o să-mi trezească sentiment.

Am hotărât să mă prefac
Că-n mine nu-i mai anotimp,
Și zilele-mi pot trece-n șagă
Că n-o să-ți mai schițez un gând.

O să-mi alung din păr lumina
Și nici în ploaie n-o să cânt,
Iar roua n-o să-mi facă sete,
C-am hotărât să nu mai râd.

Pot trece stol de rândunele
Și tu-n culori să mi-te-aprinzi,
Să-mi radiezi cuvinte albastre,
O să-nțelegi că nu-i de-ajuns.

O să mă-nchid în munți de sticlă,
Și-n râuri limpezi mă-nbăiez,
Lăsând în urmă orice frică,
Și-o să-mi suprim difuzul crez.

Și-abia atunci o să zâmbesc
Ascunsă-n dulcele mormânt,
Când ochii tăi necruțători,
Mă vor vedea așa cum sunt.