Eram doi strigoi și pofteam a carne,
Aveam două inimi în loc de două coarne,
Înconjurați de subalterna dragoste măreață,
Ne alergam adesea pe câmpuri, în verdeață.

Toți aveau legende, iar noi eram eroi,
Tu, cu-ale tale cioate, venele-mi înmoi,
Eram poate invizibili, poate doar săraci,
Legați, ireversibil, de al satului dur vraci.

Tu nu puteai vâna fără prezența mea,
Eu nu puteam face nimica fără-a ta,
Și în sfera noastră de lumina pură
Nu permiteam să fie vreo adâncitură.

Ne transferam iubirea dintr-un colț în altul,
Am înlocuit, subtil, iubirea cu păcatul,
Și oricât de greu ne-ar fi fost vreodată,
Ne-am lăsat iubirea să fie nepătată.