Când noaptea revine cu luna-n decor
Zăresc chipu-ți palid ascuns după stele,
Ascultă-mi cântarea cum plânge de dor,
Vibrându-mi în coarde dorințe mizere.

Cămașa-mi se strânge în poală ușor
Că-mi pun violoncelul pe genunchi,
Pe coapsele-mi goale se-acordă fiori
Când scândura rece m-atinge plăpând.

Îmi sprijin obrazul de gâtul mahon,
Cu palma dezmierd fâșiile-n luciu,
Latențe avide învie în ton
Și-mi caută drum cu degete-arcușuri.

Molatece note plutesc în eter
Și-n sunet candid renaște-o istorie,
Cu trupu-mi îngân refrenu' auster,
Din ritmuri fixate demult în memorie.

Desculță-n penumbră, pe-o cioată de nuc,
Îmi saltă-n membrană mâhnirea năucă,
Mă mângâie gândul că poate m-auzi
Și neobosită rămâne să-ți cânt,
Nu pot fără tine, iubite, m-ascultă!