Pe strada rece-ntunecată,
Înăbușită-ntr-o zăpadă cenușie,
Am casa cu miros de sărăcie,
Icoanele, de rugăciuni uitate în vecie,
Și sufletul în mucegai.

Ca mine sunt destui pe strada mea,
Dar nimeni nu mai poate să sădească,
Ghiveciul pustiit de la fereastră,
Ce-și plânge floarea și tăcerea noastră,
Și poate, mila mea.

Pe stradă curge-un râu de lacrimi,
Din sufletele noastre se strecoară,
Sunt picături de lacrimi de fecioară
Sau lacrimi de bătrâni, pe seară
Nici somnul nu-i mai ia.

Și-mbrățișat cu-a mea durere,
Îi cer iubirii să m-ajute,
Și toate inimile abătute,
Să bea din versuri nevăzute
Și din iubirea mea.