E-n toamnă ceva anume.
Privesc cum mor florile verii,
Cum cad frunzele toamnei în
fiecare an.
Pe-ntinsele pămînturi se aștern
frunze ruginii.
Mi-acopăr cu năframa fața-ntristată.
Îmi pare că din adîncurile apelor
într-o mulțime de îngeri cu aripi mari,
strălucitoare
Mi-apari plutind învăluit în aburi denși
de ceață.
Durerea mă-nfioară.
Tulburarea îmi frange spiritul obosit.
Te duci……
Nu știu unde.
E-n toamnă ceva anume ce-și ascunde
propriul suflet, hărăzirea destinului.