suntem împreună
și ne întâlnim tot mai rar
zilele trec prin noi ca printr-un cimitir părăsit
zgribulite și încovoiate precum frunzele toamnei
prea obosite să ne mai țină pe creanga iubirii întoarsă spre tine
în noi doar ochii mai ard doar ei mai vorbesc
despre tăcerea în care alunecăm unul câte unul
pe masură ce inima noastră moare
până la capăt vom citi din cartea nescrisă
mereu atât de frumoși atât de limpezi în amintirile despre ce va fi fost
mereu atât de aproape de perfectul sfârșit pentru care
migălos țesem din inima caier toarsă pe fusul inimii tale
primul și ultimul nostru sărut