am coborât pe iluzii spre stările noastre
nu este cum poți, cum ar trebui să fie
ci așa cum
s-ar fi rostogolit pietrele în râul din noi
cânturile fuseseră ploi cândva
iubirile le-au secat vadurile, au subțiat
stratul de imponderabilitate dintre cum suntem
și cum niciodată nu vom fi
iubirile sunt deja în jurul inimilor noastre
dar visele au o aură de genune, nu cum ar trebui fi
ci cum percepem decreptitudinea stării de iubire
transcendența, deziluzia împlinirii...
iubiți-vă, iubiți-vă, e-o șansă a izbăvirii
nu mai e timp de consecințe
asumați-vă ignoranța
în neputința
de-a iubi