În noaptea sufletului meu, când nu e chip să fiu ateu
Gândurile îmi vin ca un vulcan, de aș putea le-aș prăvăli în van
Să pot a părăsi corabia-n derivă, să plec din locul meu dar nu relicvă
Să fiu cu mine împăcat, de tot trecutul și ce va urma ca dat
Să fie cumpăt și durere, măcar amestecat cu-n pic de miere
Și nu cucută de te lasă, bolând, zăcând adesea-n casă.
Dacă tu ai dispărea, nu acum ci-n clipa cea
Ce se pierde de din mine, ce te vrea acum, nu mâine
Cu vibrații, trepidații, cu inimă și revelații
Cu mai mult și chiar mai bine, și din mine și din tine
Cu aromă de durere, când prea plină e și cere
Inima al său tribut, să nu pierd ce tot am vrut
Să rămână-n amintire, doar o lacrimă-n sclipire
Căci ea lacrima e doar, de bucurie și mai rar
Ar putea să îți inspire, plânsul trist, dezamăgire.
Acum când privesc la mine, te zăresc pe tine-n mine
Iar când privirea alunecă ușor, pe sufletu-ți tremurător
Mă regăsesc cu tot ce am, dar parcă-i pus acum un geam
Ce azi e tot opac și vrea, s-acopere tristețea cea
A apărut când tu credeai, că nu-i pericol și vroiai
Să pleci spre marea cale a vieții, să pierzi cu urma și scaieții
Să mai apari în calea mea, când va vroi inima cea
Azi este doar pierdută-n timp, nu mai găsește un răstimp
Să poată a veni pe cale, să te găsească stând agale
Să schimbe acel opac trecut, privit în geam, nimic mai mult
Iar transparentul inimii să fie, acum pridvor la inima-ți stihie.
Epilog:
Dacă tu ai dispărea, aș privi ca soartă cea
Ce va fi să mai urmeze, poate-i dat să fie speze
Clipele ce va să vină, să fie o nouă vină
Pentru ce a fost cândva, dar acum e numai ba
Căci finalul când el vine, uneori e cu suspine
Dar în timp se-atenuează și te-ntrebi ce mai urmează.