Când zilele se duc, adesea în amurg
Te vei gândi oricum, ce poți să faci acum
Când totul se tot strânge, e plin sacul cu sânge
Ce l-am tot strâns din mine, când suferințele-s haine
Și nu îți dau pace, tot trupu-i plin de ace
Pe care le tot simți, mai mult de când te minți
Că poți tu a tot trece, te vor lăsa chiar rece
Momente ce absorb, al vieții suflet orb
Cu o pornire-adâncă, din locuri ce stau lângă
Albul pe care îl văd negru, negrul ce nu mai e integru
Paloarea ce se transformă-n rug, clipa tristeții ce eu o tot alung.
Dar de vei avea puterea, să scapi de ea durerea
De tot ce e trist și apăsător, cu vrerea ta mai pot să mor
Măcar în clipa de final, ca balul să fie tot bal.
Iar cel mai bine este acum, ca tot necazul să-l prefaci în scrum
Ca toate grijile ce te-au purtat, de la o zi la alt și ți-au dat
Bătăi de cap fără să poți, a mai găsi un pumn de sloți
Ca tu să poți să ai puterea, să-nlături cu mintea ce-i durerea
Iar Cel care stă Sus și te ascultă, să poată auzi cum mută
E vocea ta ce spune-n șoaptă: de vei putea, tu uită.