nu! nu sunt rudolph valentino, nu locuiesc în primăverii
nu am o mașină de fițe, nici numărul de telefon al vreunei femei
port patruzeci la pantofi, și un job perisabil
de fapt, nu am nimic în comun cu cei ce au bani, bani grei, conturi în bancă
mașini la scară, curve plătite cu ziua, palate, din aur, din argint
din aramă, dracu' să le ia, ce fel de palate.
nu am nimic din toate astea, poate, un nod în gât, și, din când în când
un os de pește înfipt în gingie, tot mai des o viroză
și câteodată o tuse care mă face să scuip
cu greață.
câtva timp, în geamul de la sufragerie bătea un plop cu crengile
ăla de la parter i-a turnat apă fierbinte și s-a dus naibii
bucuria mea de a asculta guguștiucii
a fost o vreme când aveam casa plină, un cotoi bătrân, o
femeie, nici frumoasă dar nici prea urâtă
ce-i drept, cu douăzeci de ani mai fluidă. chestia asta îmi dădea un impuls
să trăiesc mai intens, de fapt am și făcut-o
o vreme. din propria-mi experiență, am constatat
că iubire-i o curvă.
de ținut, a ținut destul de puțin, eu, care credeam că va dura etern
când de fapt după doi ani, se topise
fără ca eu să bănuiesc ceva.
în dormitorul meu, în patul meu extensibil, dormeam eu, și un trup lamentabil
vândut probabil altcuiva, pe degeaba.
femeia este o curvă, mint! viața, prin excelență este o curvă, femeia
fiind, în cazul ăsta, o consecință
nu mi-a fost greu să-mi dau seama, cu atât mai mult cu cât
într-un bar, în paharul cu whisky, toate le vezi așa, întoarse cu curul în sus
iar ea, doamna rujată strident, blondă, ori brună
este pentru a o consuma o singură dată, ca pe o fructă, sau, pentru a-i plânge pe umăr
atunci când ești groggy
acum trăiesc singur. mă rog, aproape singur, cotoiul bătrân a murit, dar
mi-am luat altul, un pui ce l-am luat de la mă-sa, acum are trei
ani, și de atunci mă străduiesc
să-l învăț românește