spațiul acela lipsit de griji unde fiecare dintre noi se năpustește
la un moment dat
a existat întotdeauna o intersecție de vină
și vrabia care se hrănește dintr-un cuvânt spart
în dreptul gurii

de o iarnă întreagă mă tot întreb cum să te fac fericită
iar tu
cum să-ți înghesui mâinile în glasul meu
imediat

oameni vechi
asediau câteva zile ghemuite la capătul unui zid proaspăt văruit
cu înjurăturile adunate de pe jos
până a devenit zadarnică
toată întrebarea mea