Din scoica trupului plăpând apare
În apriga trăire pe Pământ
Simbolul omului cel răsărit din floare
Și prins aievea veșnic în cuvânt.
E rodul ei iubirii explozive
Sau e greșeala unei nopți ratate
Nu poate fi el gândul unei minți fictive
Și nici al unei stări de mult uitate.
Dar orice-ar fi să fie, se va întâmpla
Creația universală e un dram de fericire
Chiar și atunci când nu poți răsufla
Liniștitor, din carul cel stelar plin de iubire.
El omul stă să fie miez de nucă
Și să reînvie gena cea lăsată amanet
Dar ce te faci când este doar pe ducă
Ea amintirea scrisă azi de un poet.