nu că nu m-aș folosi chiar
eu de micile astea nostalgii de buzunar
de trecerea pe roșu
de acel sâmbure de adevăr
care
întotdeauna
îți strîmbă nasul
sau îți întoarce pălăria pe cuier
la o sută optzeci de grade

înțeleg că și mâine câinii vor lătra
curcile chioare
și că întotdeauna cineva
te va lăsa să mori
pe deal
mai ales atunci
când vântul
bate
dintr-o direcție a lumânărilor stinse
cu o intensitate imprudentă
care-ți ridică rochia

deși e foarte posibil
că nu scopul acesta a fost urmărit –

toată lumea care te iubește
și îți umblă pe creier
fredonează încetișor cântecul crimei
chiar și eu
de câteva zile încerc
să-ți mai spun un cuvânt
unul singur -
mult mai ascuțit decât țeapa lui țepeș







MEMORIA HIENEI, 2018