la prima mea prezență pe scenă
șerpii silabelor îmi ieșeau din gură șuierând
iar mulțimea cu un entuziasm nedisimulat
mă-ndemna haide haide
eu nu puteam să-i zic atunci
că timpul mi se-nvârtea cu manivela
hârșc hârșc
ca într-un cinematograf vechi
nu puteam să-i zic atunci
însă au venit alte vremuri
s-a aflat că am vocația maternității
și mulțimea s-a înfiorat
crezând că-mi crește burta
mie îmi creștea capul
precum bolnavilor de hidrocefalie
ca să nu m-arate cu degetul
am început să scot gânduri
unele după altele
le-am pus la rădăcina trestiilor
într-o fraternizare cu pascal așteptând
transferul liber consimțit-
să le las lor pe cele mai ușor de purtat
iar ele să-mi lase libertatea
de a tăia aerul încoace și-ncolo
când am crescut puțin așteptam zece minute
după ce se stingea becul
și mă propteam de ferestruică
încercând să disloc întunericul
din camera părinților mei
parțial reușeam
stăteam așa în două picioare
ca o nevăstuică pe buza drumului
cu urechile ciulite
să prind nu scrâșnetul arcurilor
nici scârțâitul lemnului
ci vorbele deșurubate din ocări
mi-a prins bine
când am învățat anatomia
nu mi s-a mai părut greu căci știam trucul
în plus mereu am vrut să fiu prima
neînțelegând că nu e un loc privilegiat
pentru că timpul ți se contorsionează
și-ți împinge extremele
către alte puncte de pornire

Gela Enea