Ard clopotele de atâta vâlvătaie,
iar norii s-au ascuns de ochii lor,
ascut creioane în umila mea odaie,
să cern crispat poemul meu de dor.

Ard lacrimi pe obrazul ars de soare,
iar norii îmi umbresc speranța lor,
stau singur lângă seaua căzătoare,
și cern crispat poemul meu de dor.