Îmi plânge sângele, și carnea
Îmi plânge trupul amorțit
E prea târziu de când uitarea
M-a presărat pe-acest pământ.
Plâng lacrimile sugrumate
Iubirea e un plâns total
AÈ™ da, de aÈ™ putea, deoparte
Tot răul cel urât, universal.
Mă doare plânsul tău peren
Absorb ei porii de amărăciune
Acum sunt sus, dar în infern
E un moment de viață și înțelepciune.
Epilog:
De plânsul este cu folos
Și îți aduce vindecare
Tu plângi mai repede și mai vârtos
Să îți aducă-n veci, cea dulce alinare.