precum se învârte bezmetic tot universul
ca-ntr-o ciuleandră luată la bătaie
sau un cazacioc fără cap și coadă
precum se învârte o placă stricată pe un pick-up perpetuum
la urma urmei nicio pasăre nu cântă pentru grăunțe
nici îngerii nu sunt pescăruși deși uneori îi bănuiesc
multă vreme am crezut că nu au lacrimi
le vedeam doar bucuria
poate că nu căutam niciodată altceva
dar dincolo de zâmbetul serafic sunt atâtea lacrimi adunate
aș vrea să le învăț fericirea dar nu mai știu cum se face
poate sunt amnezic sau nu am știut niciodată
cum să repet ceva ce nu știu
dar o fac instinctiv
pentru că am momente în care totul pare așa cunoscut
ochii tăi și toate aceste fulgerări din inima mea
fiecare cântec fiecare adiere de frunze de pe cerul gândului
toate par o repetare a ceva rotund
parcă din ce în ce mai rotund
iar eu simt nevoia să-mi pun capul pe umărul tău
să nu mai știu cum de repet neantul în căutarea luminii
inconștient ca pe o stare normală
între atâtea alte stări trecute și viitoare
din ce în ce mai repede
până când nu va mai râmâne nicio umbră
între acum și niciodată