lăsat-ai să-ți scriu pielea, plecat-ai decojită
în roba peticită te-ncendiez ca Nero
ai revenit din zare în zori în clipa zero
în tine simți iubito nevoi să fii iubită


și-n de paiang secundă ne războim sub pături
vecii cotidiene petrec în lumi de jos
în cramă-mi beau cafeaua cu tine în alături
căci în odaie-mi bate prin plete-un timp vânjos


cu radiera ploii cuvântul tău l-am șters
a mai rămas sărutul, cel lepădat în ghete
când ies în lumea largă mă-mpiedică la mers
doar naște-mă femeie ci neavând regrete


răvașul de iubire să-l duci divinității
aprinde lumânarea iubirii, vietății