În trupul meu se mută inima ta
visând orizonturi de purpură,
vorbele se adâncesc în tăcere
de nu-și mai au rostul
să se spună.

Singurătățile noastre fug ca de moarte
fără să dea glas tristeții,
se îmbracă în haina bucuriei
de sărbătoare.

Atingerile cu dulcele mierii
intră subțire pe sub pielea flămândă
ca într-un turn care se înalță
să vezi mai departe,

de nimic nu-i mai stă în cale
unghiului format
pe unde pătrunde lumina.