parcă am fi două numere alergând să prindă
cea mai bună supraviețuire într-un dialog
despre luminile carnivore
care nu știu să adoarmă singure sub claviculă

culmea este că
încă mai simt sub pleoapă ochiul fluturând
golul acela de zile mari
stins în pumn ca o vinovăție a fluturelui care
imită frumusețea altui fluture
și degetul tău înjurându-mă
pe sub cămașa de noapte


acum
poate ai vreme să realizezi cât de nebunesc sună acest poem
să înțelegi
de ce s-au inventat abatoarele
pentru tristețea noastră