Nu râde cu răbdare, nu râde cu tristețe,
Iubirea e o taină ce are șapte fețe.


În timp, atunci când dorul își pierde din culoare,
Și când uitarea sapă în inimă...și sapă,
Buchetul de lumină se pierde-ușor în zare
Și răul, fără spaimă, din inimă se-adapă.


Cu ochii minții, totul, îl vezi ca o secundă
Trecută în tăcerea unui sărut poznaș,
Te pierzi în adevăruri ce în minciuni se-afundă,
Ca noaptea nesilită, într-un frumos oraș.


Iubirea e o taină, și-n taină se ascunde.
De-acolo te privește cum o privești pe ea,
Nu-s chestii de minute, nu-s treburi de secunde;
E doar o clipă simplă uitată undeva.


Mă rog cu vânt de seară și cu miros de tei
Să-ți mângâi iar obrajii cuprinși de fericire,
Și iar mă rog, cu tine să bântui pe alei
De nimenea știute, departe-n-nemurire.


Te rog să nu mă mângâi cu lacrime povețe.
Să nu-mi impui durerea înduioșării tale,
Căci nu mai am pe nimeni, în somn să mă răsfețe,
Nici plâns să mă mai plîngă, cu lacrime normale.


De-ai înțeles, și sigur m-ai înțeles în fine,
De dorul ce mă arde și arde tot în mine,
Nu râde cu răbdare, nu râde cu tristețe;
Iubirea e o taină ce are șapte fețe.