vietățile care trăiesc în somnul meu
s-au schimbat, nu știu cum
dar le-au crescut gheare și colți și păr
din când în când le mai ieșeau un os
prin genunchii de sânge
și se auzeau de nicăieri
respirația timpului greoaie
și ghilotine desprinzând universul
dintre nove și stele cu o singură tăiere
de o parte lumină de alta restul lumii

noi rămâneam în neant suspendați
loviți în moalele capului de timp
sau priveam prin ochiul calului mort
întors înspre interior
ca printr-un ochean cu lentile fumurii
la prietenii morți
sau cum înfloreau ploile în nori
și cum stăteam călare amândoi
pe un înger burtos și cu breton
apoi hăcuiam cu unghiile cerul
doar pentru un nou început
poate mai bun

ne erau frunțile înroșite de sete
sclipeau
iar vântul ne bătea cu păsări peste față
ne bântuia copilul nenăscut în somn
și noaptea se scufunda în curte
ca într-o hazna infectă
parcă am fi o pădure bătrână iubito
cu durerile adunate în scorburi
cu frunzele scârțâind la fiecare adiere de vânt
cu animalele flămânde
cu mirosul sângelui în nori

ne iubeam neștiuți dezbrăcați de pielea frivolă
pe sub crâmpeie de timp
semănam răvășiți
iluzii aduse din lumea unui prinÈ›
sau puneam de o revoltă printre prunii uscați
tu erai pasăre rară
când albastră când prea amară

zăpezile
îmi frigeau tălpile ori de câte ori încercam să te vând
și mi se făcea iarnă pe sub frunte
și mi se făcea dor de tine
pe balconul spitalului trist
de unde îți făceam disperat cu mâna