tu ești a mea femeie, în nemurire fiartă,
mă joc în clipa-n care voi regăsi cuvântul
pe sânii tăi demonici adie buze, vântul
și știu cu deamănuntul a trupului tău hartă.
picam de somn și vise în verbului fântână,
nu mă dădeam degeaba acestuia eres;
o putină spălându-i, prin veac, la săptămână
mă-nclei în oseminte, să iasă-n urmă vers.
iar ochii stau departe, pe-naltul lumii pisc
urechea o mai plec la cel rătăcit cu duhul
căci Pasărea îi vine la el cu Sfântu-n plisc
ce și-n odăi umbroase mai macină văzduhul.

cu Dumnezeu aiurea umblându-mi prin viscere
eu rătăcesc pădurea prin locuri de tăcere