amintirea gomorei îmi creează aprioric
spaime atavice
(virusează plăpândele sinapse)
a remorca ultimele noxe de falanga tumefiată a zilei comune
poate fi greșeala fatală
transparența călcăturii pe silaba mirosind a genune
poate fi singura opțiune
(declarațiile tribunarde și-au dovedit maxima toxicitate)
cumva caninii ispitei trebuie extrași din carne
chiar fără anestezie
biciuirea unui pegas costeliv
găsește magia de necontestat a pădurii din sânge
(ignoranța încă n-a defrișat totul)
o șansă mai crește floarea genezei chiar
în lavă incandescentă

alene traversează arterele omului câte-o nemurire
precum o viroză sezonieră

cum să-i recunoști pulsiunea
când țipă mut câte-o moarte astenică în fiecare lacrimă
(culeasă cu smerenie în crepuscul
de fiecare îmbrățișare)

omul frânge neputinței genunchiul și eliberează văzduhul

în orizontul înecat în arterele mele
caut o pășune virgină
trupul meu de cuvinte se prelinge din rugăciune
dragonii de ceață înghit teritorii
în care nici o candelă nu mai aprinde golgotă
ruinele fumegă
sosiile se retrag în vârful picioarelor
egregor ocultat desenează în vâna destinului
spațiul meu arde
ceasornicul a blocat arcul de timp spre mântuire
prescură sub limbă cuvântul dospește
botează

pe gâtlejul timpului renăscut în venele mele
vin de împărtășanie

deschid irisul galaxiei
ecoul luminii
mă strivește de mine

sămânța cuvântului pleznește
eu