mi-aș face perfuzii cu sărutul tău
să-l port cu mine oriunde
sunt în salonul 9 patul de la geam
mă tratez de urât
sunt zile întregi de când
pierdut cu ochii în tavan fixez liniștea în pioneze
completez puzzle-uri pe halatele albe ale asistentelor
chip după chip caut piesa lipsă
acel zâmbet sublim

nu apari
dar am flacoane întregi de amintiri
acul în venă
și timp suficient să ne plimbăm de mână
pe marile bulevarde ale lumii
adunăm suveniruri
pe care le înșirăm pe mobila veche din mansarda în care ne-am iubit prima oară
întoarcerea la realitate e crudă
sevrajul atroce
oasele dor de la frigul ce se lasă între noi
nopțile în salonul 9 sunt lungi
când viforul lovește crengi de copac în geam
iar chipul tău se topește în tavan ca o zăpadă târzie