prădător urmărind victima până la epuizare
toate zilele mi-au căzut pradă
fără a-și aduce un aportul
la vitalitatea sufocată de oboseală

caravana cuvintelor străbate cerul gurii
plin de osemintele celor căzute în uitare
închizând cercul destinului

cândva, mă puteam măsura cu oricare
și nu-mi era teamă de nimic
cu atât mai puțin de cuvintele tandre

cu vârsta tot mai multe idei se pierd pe drum
cuvintele se subțiază frizând transparența
iar aerul se îmbracă numai cu scurte mormăituri

încet, încet rădăcinile dinților se tocesc
noaptea umple paharul de pe noptieră
în amintirea carnivorului vorace
ce strălucea printre resturi de cuvinte

că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti