cu poalele candorii suflecate ies din rama universului
prin smerenia rugilor
înroșesc
iarba răsăritului în fiecare moarte
pășesc dincolo
decojesc înălțarea trecută din amintire
următoarea
trebuie să ardă epiderma păcatului mai bine
decât s-a priceput aceasta

tunica lui nessus e mărime universală
și costă mai nimic

o viață searbădă ușor se dă la schimb c-o nemurire
bonusul de suferință nu se
ia în calcul scade greutatea beznei din oameni
implicit deschide o poartă fără clanță uneori
oricât de ieftini pare că suntem
acceptăm vânzarea cu amănuntul a ceea ce n-avem
dar credem că
ni se cuvine timp de împrumut

va sparge mugur sec sau crud grădina e greu s-adun în țesătură viabilă
gânduri și atingeri somnambule
din când în când câte-o iluminare să nu pozez golaș
pe estrada trăirii

printre consoane sterile
în arbore sefira cinstit îmi/ne va cruța destinul
partea vizibilă
cea ocultată o vom purta ca un blestem-chemare
cu dragoste urând-o că de-atâtea
ori ne fură somnul și plutirea amorfă dintre
două uitări perfecte
de bună voie ochilor li se fărâmă stelele sterpe
în ghiocul norocului

pentru tăria cuvântului
în inima pietrei plăsmuiesc vocale de la supernove
imprim vibrația
nu schimb nimic (cu orice risc) din incandescențe
scrumirile dau o patină nobiliară ființării
chiar dacă umbrele
țâșnesc odată cu mine din gura primordială
nervurile vieții
își trag seva din ele nu-mi pot repudia rădăcinile
deși pare c-o fac
(inconștiența masochistă e proprie doar omului)
le-nvăț fotosinteza iubirii

în trupul meu se frământă coca minunilor
se rumenesc zeic mamă
curcubeie
în numele tatălui smulg icoanele din vertebre
bulboane rebele
izvorăsc ca niște licurici din pereții clipei ancorele coboară
umflate de soare
în nopțile mele botezate mistere au înfășurat
îmbrățișări
pe copitele celor patru cai înspăimântările
trebuiesc dezghiocate din sinapse

construiesc temple în fiecare respirație

din colbul târziilor înțelesuri
cuvântul se ridică precum un ultim descălecător

și naște lumina