am obosit să
urmăresc
fluturi de noapte
în plină zi
să cos amintirile
între ele
până vor fi o pătură
cu care să mă învelesc
picioarele acestui
întuneric
mă strivesc
doar o rază de soare
străpunge
cerul inimii mele
prea obosit ca să
mai lase
ploaia
să ude pământul
mă acopăr cu praf
cu fiecare zi care
trece
nepăsătoare prin mine
cândva voi fi un
minte de praf
împrăștiat de vânt.