e poezie la mansarda razei
Acolo ne topește aur, soare
în piept lumina e de ne mai doare
înveninați de jar la miezul frazei.
e plin de-albine Mărul dat în floare
o literă se-apleacă-n sânul oazei
vestindă de dulceața ipostazei,
bogat vei fi de-a liniștei culoare.
pasc albii cai în dorul meu spre zare
dar pielea lor argintul îl transpiră
și lună-n loc de Ra mi se năzare.
dar piepții zilei luna o răpiră
și-o dau la vârcolaci de demâncare
sub vise care gândul meu topiră