în cele ce-s păgâne de naștere-n cuvinte
nu mă încred cu duhul, să aibă o smintire;
purced prin vremi de noapte la mine-n amintire
invoc pe tine iarăși, suind din oseminte.
doar gelozia-i urmă, din galben de pirită
suind grăbită-n oameni ca-n verdele de pir
când floarea de deasupra în el mai stă, pierită,
iar eu, din mal de viață, abia de mai respir.
ci dănțui într-o doară în al gheenei ritm
și mă dezbrac de carne, dorința să nu iasă
spre nu a face leme în lumii algoritm
mai bine taci, iubito, iubiri pe mine lasă.
o dragoste cu mila în noi de ne încearcă
e mai presus de ziceri, de nemurire parcă