Pantalonii fără timp
Se agață într-un cui
Au uitat de orice chip,
Spun povestea nimănui.
Nu au nici un buzunar
Și n-așteaptă nici un pas,
De stăpân nu au habar
Căci nu ascultă de ceas.
Orele se duc în iarbă,
Au aromă de urzici
De nu știi ceva, întreabă,
Eu de ce nu sunt aici?
Nu se-ascund în vreun dulap,
Nici nu au vreo măsură,
Ei se plimbă, nu au cap,
Și așteaptă o trăsură....
Va veni fără-ndoială
Să îi ducă la altar,
Au căzut la învoială,
Despre ce, nu au habar....
Mersul lor se rătăcește
Printre vise din trecut,
Însă urma lor pășește
Doar peste pământul mut.
Vor să smulgă rădăcini,
Să alunge gânduri rele,
Dar se-ndreaptă către spini
Și visează dans de iele.
N-au răgaz și nici vreo soartă,
Vor ajunge la gunoi,
Poate o altă haină moartă,
Se va petici cu voi!
Spuneți azi, de ce sunteți
Zi de zi în umbra mea,
Și de ce știți să trăiți
Numai clipa? Eu aÈ™ vrea,
Să v-arunc între copaci
Să muriți cu glas de ciori
Și în transă mii de draci
Să vă orbească în culori...
Pantalonii nu au timp,
Îi aud încet râzând,
În oglinda fără chip,
Poți citi atât: când?