Pokemonul meu, pereche…

L-am ocolit fiindcă-i zurliu
Și răzvrătit ca visul nopții,
Ce cade în aventuri din zori,
Neliniștit în patul sorții.
L-am ocolit fiindcă-i zburdalnic
Și viu ca anii tinereții,
Fără de el viața mi-e goală,
Ca o grădină părăsită,
De toate florile vieții.
L-am ocolit că-i pokemon…
Dar tot mereu îmi iese în cale,
Cu firea lui profund nativă…
Cu care râd, de cum îl văd,
Căci sufletul mi-l înflorește
Și uit de moftul bătrâneții,
El totul în jur întinerește,
Cu karma ce îl definește.
E pokemonul lipicios,
Ce nu renunță la ce-i place,
El viața curcubeu ți-o face,
Cu neastâmpăru-i firesc,
Ce inimii mele îi place.
De-l ocolești îți iese în cale,
Cu zâmbetul frumos, drăcesc
Și te pândește ca un câine,
Ce pân la urmă îl dorești.
E pokemonul ce-l visezi,
Când e departe multe zile,
Iar când e aproape, îi vai de tine,
De nu știi caii să-i oprești.
Fără de el viața e fadă
Și simți încet că te ofilești,
E pokemonul meu de suflet,
Darul vieții, nefiresc.
03-08-2016