Prea flămând mânca de la gunoaie,
nu se temea,
pentru el foamea era un fel de salubrizare
a vieții de îngrădiri.

Fără remușcări se izola de oameni,
se însoțea cu cei asemenea lui
și nu-și mai amintea de zilele bune,
în fapt și-a uitat vârsta și numele.

Nu vroia nici o dependeță,
niciun adăpost sau ajutor,
doar acea libertate de ins al orașului
care nu iubește viața.