am rătăcit asul mestecând treflele zorilor sau erau venele tale
nu-și luaseră încă tainul de jaruri și erau puțin
morocănoase
parțial debusolate că-n bobul de rouă
nu mă găsesc decât în uterul întunericului
deși simțeau galopurile mele curenții lor schimbau instant ritmul
ca o rugăciune scoasă din țest pe fierbințeala buricelor
și închinată unui puls de doi sub tatuaj de oglindă

părea un pic straniu prânzul nostru de stele chemam vânturi la sfat
să ne despartă vocalele gemene
pe o coapsă de greier în linie dreaptă destinul refuza să ne scrie
oricum nu încăpeam cu bagajul de vise în nici o ursită
prea devreme ne cădea târziu-n sprânceană
și noi uram încruntările

cu siguranță nu ne căutam undele ne-aduceau sub același inspir
oricâte abisuri în joacă rostogoleam între noi

în petală de flutur
îndărătnici
renumăram bobii sperând să-l salvăm
pe socrate o dată măcar poate în reluările de dimineață înțelepciunea
va lua suficienței fața
și vom putea învăța maieutica pe viu
tribunalul gnomilor avea propriile verdicte
xantipa scotea din ulcioare de ceață ultimul răsărit
amestecat cu aghiazmă putea să taie gustul cucutei și să-l ierte
c-a iubit adevărul mai presus de totului
voluptate perenă

nu eram triști
în altare de taină celebram nemurirea sub jurământ de candoare

amestecam timpi oricum vedeam amândoi urzeala iluziei
mai vii eram cu fiecare genunchi impregnat
de smerenie
direcția era spre unu
la capătul nostru mereu unul singur închidea lumina
temporar

schimbul de coduri se făcea între două migrații de aștri
uitam să-ntrebăm sub ce nume vom semna și risipirea aceasta
ochii dor prea tare izbiți de mistere

expusă tuturor radiațiilor solare
juruință de-albastru leagă inima de botezul
în propriile unde

tu respiri pretutindeni