mergeam azi prin zăpada cenușie a iașului și mă gândeam cum mergea mama lui
însărcinată cu el, gata să-l nască, tot așa prin zăpadă, poate cărând o sacoșă plină cu mere,
merele acelea mici naturale, cu viermi, comuniste, pe care ni le puneam apoi în geanta de școală,
mergeam azi prin zăpadă și mă uitam la fiecare urmă lăsată de ceilalți dinaintea mea, urme zimțate ca în arrival,
de ceilalți care mergeau prin zăpadă acum o oră azi dimineață aseară cu un secol în urmă, aceeași stradă aceleași urme,
urmele maică-si mergând prin zăpadă gata să-l nască, urmele maică-mi ducând mereu aceeași sacoșă albastră din pânză,
urmele câinelui meu urmele câinelui tatălui meu în vecii vecilor,
mergeam azi prin zăpadă, azi ca ultimă zi care trebuie sărbătorită, ultima zi din vârsta aceasta, de mâine urmează alt timp, altă iubire și aceeași pisică, altă iubire și același câine, când ajungi acasă obosit de la lucru
- cum ar fi să ai un câine și primul lucru pe care să îl faci dimineața e să dai de urechile câinelui, e să-l scarpini în cap -
azi e ultima zi în care mai putem spune cât de mult sau cât de puțin, cât una, cât cealaltă,
așa cum dragostea sună într-o limbă străină mai mult decât sună întinsă
simpla sfoară de iută a dragostei de la cer la pământ, mai mult decât sfoara pe care leg și acum inimile oranj,
mai mult decât sfoara de care mă împiedic mereu la capătul orizontului, iar aceasta poate fi și ea, a kind of happiness, precum toate poemele despre tine