Învăț să despart în silabe gândurile trădătoare
ca pe liniile de cale ferată când ocolesc vântul
când n-am ce să învăț îmi afum degetele
cu o țigară tare din foi,

tăcerea îmi fură timpul din plictiseală
și dau în somnul morții trecute.

Fibre subțiri mi se țes în pânza ochilor,
pe margine genele acoperă cearcănele lunii,
doar buzele înverzite
te așteaptă pe patul cu așternuturi mov,
să-l trzești din letargie.

Uită toate înfrigurările ascunse,
pune gura pe vorbe să nu fie șoptite
și lasă-mă să alunec încet pe umerii goi
ca o umbră hăituită de lumina adâncă
ce-mi urcă în valuri prin trup.