agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1948 .



Mixaj de țipete vegetale cu ecouri de infinit
poetry [ ]
în taina efemerului inspir mozaicuri lumina

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [gerra.orivera ]

2017-03-30  | [This text should be read in romana]    | 



pentru instantanee dramatice
am să-mi așez crucea în buza genunii
călăii din sângele meu
pot să-și testeze curajul de a-și bea curcubeul fără să destrame
firul argintiu infinitul repudiat ciclic
nu lasă zaț de regrete în
cupa graalului

când nu mă găsești iubito
amintește-ți de câte ori m-au condamnat pentru sperjur
cuvintele încarnărilor
graseiam fioros fonemele vieții
tu zâmbeai așezată cuminte în fagurii zorilor
să nu mă-nfrângă lupii cei negri din arena îndoielii încă din prima rundă
trebuia să mestec lutul discret
ca o smerenie lipită cu nove de palatinul rănit de albastru
războinicul fără scut
primește rafalele gloanțelor-oameni drept în ventricul
se botează poemul ființării în artera zborului
pocalul fierbe în bucurii condimentate cu pupile de toate nuanțele
buzele își ascund spaima de infinit
sub eșarfa neagră a minții
ca un blestem de lumină tăcerea explodează irisul plin de iele
zidurile se sfarmă sub revolta lui A

cine este străinul ce șuieră fără gură din clopotnița timpului

tranșeele amneziei erau refugiu iluzoriu
alfabetului stelar
asurzit de pulsul tău îmi spălam în agheasma viselor oasele îndrăgostite iremediabil

nu mai știu câte veșnicii am luat lecții pentru zborul perfect din genune
o sinapsă violetă mi-a adunat picioarele din răscruci
(mâinile erau la tine în custodie încă de când duhul absorbea neînceputul
apelor
cu înghițituri apolinice)
atâta taină mă-nrobește și-mi rumenește păcatele
cuptoarele efemerului sunt înfierarea angelică
a cordului

fiecare naștere idolatră este moartea mea preferată și arzătoarea ispită
flotabilitatea îngemănată cu sinele fără ancoră
din branhia galaxiei
unicul râde
ecoul se întoarce promisiune de verde
în vene

palmele vântură iluzii în V între coastele noastre trădate
fluturi ai nopții
pudrează voluptăți anapoda peste geometria adâncului
între mine și coroana unui vultur
spiritul își caută punctul de sprijin încifrat fericirea își face tocă
din litera O
sub bulimia ei încape și marea din ochii tăi

semnez bucuros de încă-o recluziune în clipă dacă între A și V
mă vei răstigni pe interfața pulsului

ca o rodie
soarele își destramă însetările
sub limba destinului

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!