Primăvara pămîntul dansează cu burta goală, flămînd de ploi și uleiuri eterice
din caliciul florilor, precum fata din Ipanema
pămîntul e gras și cuminte, crește ca un colăcel de aluat proaspăt,

Azi iarnă am văzut un mort care înviase nu de mult, așa cum învie ei cîteodată pe ger,
putea fi oricare dintre atlanții de odinioară care sprijineau lumea cu buricele degetelor,
era sobru de înțelept și beat de neviață de sute de ani
îmi fura cuvîntul de pe buze și tușea ca să îmi intre în tîmplă, să îmi devină fiu
în viitura timpului care inundă clipa cu trecuturi îndepărtate, muzică și sfere.
Eu îl căutam pe Ovidiu tristul și ponticul, dar acesta era altul,
spunea că Ovidiu a trăit prea multe metamorfoze de cînd cu exilul nostru al tuturor
în limba sfînt de strămoșească prin care mileniile s-au încheiat ca niște copci
peste pîntecul umflat al fecioarelor privegheate să nască prin neființă.
O veșnicie s-a văndut la talcioc,
au murit și au înviat de multe ori și Dante și Da Vinci și Thomas Morus,
toți marii tenori și marile soprane au făcut mezalianțe
în numele mașinii de făcut dragoste cea sacră și profană.
Junona a ajuns matroană de salon de coafură, Calypso stripteuză într-un bar,
Julieta vedetă de telenovelă și Eva Braun educatoare la o grădiniță cu orar prelungit.
Și domnișoară, mai spunea el, nu uita că nu ne-am pierdut doar femeile, ci și bărbații,
am decăzut prea mult,
ei nu se mai însoară cu ursitele lor, ci cu clone siliconate, citiți romanul
Adam și Eva al lui Rebreanu și veți înțelege mai bine structura binară a societății
și eclipsele parțiale ale sorilor,
și acei morți frumoși cu ochii care scînteie în afară.

Primăvara, peste vîrtelnița care nu se oprește în palatul frumoasei adormite,
peste copacii care au murit în iarnă cu ținută impecabilă și guler alb de nori,
numai corbii mai aruncă blestem și descîntec.
În rest, păsările luminii cîntă al naibii de divin, moșind copacii vii să înflorească.