și cresc uimiri pe chipul tău din urmă
în netrăite clipe, de spovadă
la Dumnezeu, cu duhul tău dovadă
că șarpe de păcat nu te mai scurmă.

un arbore de gânduri e-n livadă
dar caii albi îți sunt loviți de gurmă
și zborul tău de vise li se curmă,
îi duci la Sfântul, morbul să li-l vadă.

și mai înoți prin aer cu nisetri
să îți jupoaie pielea cea de drac
de care te bârfeau vreo doi cumetri.

alerg prin tine leneș și sărac
și de nu intru-n sferei parametri
e că în zori albastru mă îmbrac.